Era albastră. Atât mi-a plăcut, culoarea. Că era făcută de nuștiucine, cu motor de nuștiuce, puțin mă interesa. Mi-o puteam permite. Și asta mi-a plăcut. Aveam fantezii cu una mică, dodoloață, britanică. În altă viață, mi-aș fi permis-o pe aceea. Atunci, astăzi și acum, cea albastră.
Nu am ales-o eu. Mi s-a spus că e bună pentru mine și îmi îndeplinește nevoile. Cele emoționale nu, căci atunci jeleam după una pe două roți, roșie ca mașinile de pompieri, furată cu o seară înainte. O jelesc și acum, căci prima iubire pe roți nu se uită niciodată. Și nu se înlocuiește.
S-ar putea ca ea să mă fi ales pe mine. Astăzi asta cred. Continuă să citești →