Între cartierul în care stăteam cu chirie, Banjara Hills şi clădirea în care de lunea până sâmbăta lucram, Nirmal Towers în Punjagutta (Hyderabad), era o distanţă pe care o parcurgeam schimbând două  autobuze. În autobuzele din India, pe intrarea din faţă, de lângă şofer, se urcă numai femeile, pe cea din spate doar bărbaţii. Geamurile sunt rare la ferestrele autobuzelor, în locul lor există nişte zăbrele, grilaje de fier. Scaune nu prea găseşti libere. Într-un an de navetă cu autobuzul, de două ori am stat jos pe un scaun. Se stă în picioare, braţ lângă braţ, cot în cot. Simţi respiraţii nu numai în ceafă, ci şi prin urechi, prin cap, pe fruntea-ţi transpirată, pe faţă, pe gât… Biletul îl iei de la un domn care strigă „Tickeeets! Tickeeets!” imediat ce te-ai urcat. Se distinge printr-o cămaşă kaki şi o geantă tip poştaş. Îşi face veacul undeva pe lângă şofer. În afară de şofer, Continuă să citești →