Ciorba, Astra Film Fest 2015

Astra_Film_Festival___2015Îmi place ciorba. Nu o refuz. Chiar dacă e aceeași de ani de zile și stă în frigider. Nu-mi doresc în fiecare zi ceva proaspăt și nou. Vreau ceea ce am încercat și știu că e bun, cald, familiar. Când după mai bine de zece ani, încă mă hrănește, mă alină, mă așteaptă, mă ia în primire, îmi dă o pauză, mă lasă să respir, să iau o gură de apă, să mi se așeze, îmi oferă un șervețel, mă face să râd și să plâng în același timp, e ciorba bună.
Din 2004 am știut că am ales bine. A fost John Marshall. În 2015 au fost toate. Continuă să citești

El (sau Aventura din octombrie 2013)

AFF 2013Nu aveam cum să lipsesc de la rendez-vous–ul din octombrie de anul acesta cu el, dragul meu AFF. Cu câteva luni înainte, printre suspinele şi plânsetele cu care mă dusesem la culcare în data de 10 mai, o promisiune îmi ieşise printre dinţi: „dacă vreodată o să îmi iau maşină, mă duc la Festival în fiecare an!” Continuă să citești

Vremea studenţiei

StudentCu o sacoşă în mână, galbenă pe laturi, albastră pe buzunare, moştenită de la mătuşa Rodica şi în care erau frumos aranjate câteva haine, un borcan cu zacuscă şi o caserolă cu şniţele şi chiftele, am luat trenul de 6.30 dimineaţa din Blaj, cu schimb în Copşa şi m-am prezentat în data de 1 octombrie, acum mai bine de 10 ani, la Sibiu, pentru prima zi de facultate. Continuă să citești