Mirosul de casă

Miros casaBat la uşă. De dincolo de uşă aud un „Intră!”. Apăs clanţa şi mă întâmpină el. Uneori familiar, mă îmbrăţişează de la primul pas peste prag, alteori distant, îmi impune propriul lui spaţiu personal peste care să nu trec. Nu-l văd, dar îl simt. Nu-l pot atinge, dar mă invadează. Îmi intră în nări, în gură, în piele, în păr, în minte, în suflet, în amintiri. Orice se va petrece în locaţia respectivă, va purta amprenta lui olfactivă. Orice va fi spus sau va rămâne nerostit acolo, va avea umbra lui. Peste toate fericirile şi/sau nefericile ce se vor desfăşura acolo, va pluti el. Din cauza lui şi a primei primiri pe care el mi-o face, devin subiectivă asupra tuturor celor ce se vor petrece acolo şi asupra rezidenţilor peste care tronează. Continuă să citești