Alice lui Lewis Caroll era singură când l-a urmat pe iepure în viziuna ce-a dus-o spre aventură, spre o altă lume. Nu s-a uitat în spate să vadă cine vine după ea, nu l-a invocat pe Prince Charming și nici cele sfinte. Nu s-a frecat la ochi, scărpinat în cap sau explorat fosele nazale când a dat de un iepure îmbrăcat elegant și cu ceas de buzunar. N-a râs și nici n-a întrebat-o pe soră-sa dacă vede ce vede și ea. S-a ridicat și s-a dus.

Te iau de mână, îți dau tot ce am, te duc acasă și te prezint lu’ mama: ”Ea e prietena mea cea mai bună din toată lumea.” Și ce dacă am cinci ani și ne-am cunoscut acum o jumătate de oră la groapa de nisip? Ai aceleași jucării ca ale mele, căpătate de la un frate mai mare sau încropite de tată-tău și îmi spui ”ce faaaină-i!” remorca mea făcută dintr-un suport de săpun. Te iubesc deja și știu că vom fi prietene tot restul vieții. Continuă să citești →