Toiul verii. Ziua în amiaza mare. Zăpuşeală. Liziera pădurii. Pe-o cărare ce duce spre pădure, Ana Borcea, zisă Borciţa, păşeşte uitându-se în stânga şi-n dreapta.
„Mai încerc odată. De câte ori trăbă, aşa zice taica. Da’, de câte ori trăbă?! Taica zicea că la a treia mai că i-a ieşit. Taica ştie cel mai bine. Atunci, de câte ori trăbă. Numa‘ să nu mă vadă a lu’ Cioară, că nu mai scap de ei. Îs mai răi ca păduchii. Şi de păduchi mai scapă omu’, de ei şi de cântecul lor ba.” Continuă să citești →