Iubiri sportive

IMG-20141206-03311Primul a fost baletul.
În ciuda unui corp lunguieţ, maleabil, flexibil, „fără oase”-vorba mamei şi a unei curiozităţi iniţiale pentru cât de mult pot să mi-l îndoi şi pliez, baletul nu m-a ţinut mult timp în mreje. Nu-mi disipa energia pe care o aveam din plin şi cu care nu ştiam ce să fac. Ieşeam de la sala cu oglinzi a Casei de cultură nervoasă şi frustrată. Surplusul de energie neconsumat l-am înmagazinat şi defulat în cuvinte, devenind la cinci ani, o obrăznicătură care îţi întoarce vorba şi-ţi dă replica pe loc de te-ncuie. Popular, unui astfel de copil i se spune că „are draci sau limbrici”. Le aveam pe amândouă. Continuă să citești

Mens sana in corpore sano sau o istorie personală a meciurilor Corp vs. Minte

body vs mindMama sau tata, nu mi-e clar care-i vinovatul, uitându-se la corpul meu de copil de vreo cinci ani, au hotărât că un sport ar merge bine cu alura mea „slabă şi amărâtă”: baletul. La cinci ani ştiu că vorbeam şi că stăteam destul de bine cu auzul, dar întrebarea „Măriuţă, dragă, vrei la balet?” nu am auzit-o. Mens ignorată prin neconsultare, a tăcut, iar eu m-am dus. Continuă să citești