Superputerea la care visam de mică era ubicuitatea invizibilă, tradusă atunci prin: ”vreau să fiu peste tot și oriunde, dar invizibil”. Așa că după ce mă trezeam pe la 11, făceam o vizită invizibilă în America la o plimbare prin canioane cu un băț în mână și cu Lache pe lângă, comentând de pe marginea văii că nu-i nici o mare scofală între coasta mea de deal și munți ăștia, dezamăgită și încântată în același timp de constatare. De la plimbat mi se făcea foame și o luam iarăși invizibil până la brutăria din Franța de unde primeam o pâine proaspătă căreia îi mâncam toată coaja, păstrând miezul pentru rățuște. Lache dorea și el coajă, motiv de scandal între noi ce aducea cu el și-o despărțire temporară. Continuă să citești →