Când m-am mutat la sfârşitul clasei a II-a din Pănade la şcoala din Blaj, noii mei colegi de clasă au presupus că sunt ţigană fiindcă înaintea mea, în clasă cu ei a mai fost o Maria care era ţigană. Aveau 8 ani.
În faţa blocului unde mi-am petrecut copilăria de lunea până vinerea în timpul perioadelor şcolare, weekend-urile la Pănade, mă jucam cu Ana şi Diana, etnie romă, plecate acum de mulţi ani în Spania. Aceiaşi colegi din clasa a II-a, în a VII-a mi-au mirosit părul dat cu petrol împotriva păduchilor, pârându-mă doamnei profesoare de fizică de la prima oră, profesoară care mi-a cerut să stau în picioare lângă teracotă „ca să nu se ia”, recomandându-mi să îmi fac alţi prieteni de joacă la bloc sau ca în „anumite zile” să nu mai vin la şcoală. Continuă să citești
„Realitatea e una dintre posibilităţile pe care nu-mi permit să le ignor.” L. Cohen
2
