Ziua-i lungă, noaptea-i scurtă, căldura în toi, eu stau la bloc. La bloc, etaj patru, pe colț, construit cu vreo zece ani înainte să mă nasc. Thanks, mom! Soarele mă bate de la prima oră. Mă trezesc la cinci odată cu el, indiferent ce planuri am, cât de groase mi-s draperiile, cât de albastre mi-s cearcănele sau cât de roșu a fost vinul de-aseară.
”Cochilă, scolă-te, că te bate soarele-n cur!” Era trezirea lu’ moșu la Pănade. Imaginea unui soare atotștiutor și supraveghetor peste toată astă lume, ce stă în loc o secundă când dă de mine dormind încă la ora prânzului și nervos scoate din rotundul lui o rază ca și cum și-ar smulge un fir de păr din cap și îmi jupoaie vreo două peste cur să mă trezească, mă făcea să râd și-mi alunga somnul. Continuă să citești →