Atunci când simt că mă înec, că oricât aș da din mâini și din picioare, valul tot în ceafa mea se sparge, că oricât efort aș depune, apa tot peste mine vine, închid ochii.
Cum am ajuns în apă? În apă m-am născut. Nivelul ei mi-a fost întotdeauna până peste brâu. Am dat din mâini și din picioare înainte să învăț să merg, înainte să le întind sau să pășesc spre cineva în chip de salut sau îmbrățișare. Am ținut capul sus, semn de aroganță eronat interpretat, chiar puțin pe spate, ca să pot respira pe nas. Sunt încă surdă de la atâta apă în urechi, surdă chiar și la cuvintele frumoase, de îmbărbătare ce ajung până la mine de pe mal sau din alte locuri din apă. Continuă să citești →