Noaptea mi-am petrecut-o cu tânărul Koba*. Are o eșarfă colorată la gât, ochi mieroși, fața tăiată de vărsat de vânt, un braț betegos și mult roșu în jur. A doua oară când prind albeața zorilor în ultimele trei zile. Fac față. Ochii nu-s injectați și fața nu mă sperie dimineața când dau de oglindă. Un duș cald m-ar returna oamenilor, m-ar reintegra civilizației renegate, dar timpul animalelor nocturne mi-e mai familiar. Plapuma își face efectul matern până la prânz când ies la pișare. La loc cu Stalin!

Cineva se aranjează. Mirosul de fixativ de 11 lei ajunge până la mine. E înecăcios ca o otravă. Se dă pe păr. Îl face ca sârma. Același efect are și când îl folosesc pe goange. Coafura rezistă. Intestinele mele, nu. Eliberare și extaz. New year’s resolution: de la anul, un jurnal anal. Promit să-i acord colonului meu mai multă importanță, mai puțină carne, mai multe legume la wok și și mai multă apă. Niște analize și un furtun nu i-ar stica. Să mor de cur. Preferam de râs.

Fața din oglinda cu lumină bună de selfie pare dată cu un strat bun de unsoare. Așa mi-e pielea, de porc. Apa mă curăță, dar în șase ore lucesc la loc. Profit de lumina bună și pornesc alte analize corporale. Părul lățos, crescut peste măsură, strălucește în pâcla gălbuie a becului, la fel cu celelalte pilozități mai dese sau mai rare depinde de zona umedă de formare a lor. În ciuda aspectului, nu miros a Techirghiol; sucul propriu maturat nu aduce a acid și a nimic înțepător, ci a osmoză, căldură și ceva amniotic.

Particularul cu un strat de jeg se scurge prin canalizarea de la cadă. Ce prost era Suskind. Nu trebuia să-l pună să omoare atâtea persoane. Era suficient să le colecteze apa de baie. Acolo sunt esențele. Și nu orice apă de baie, ci cea de dimineață când odorurile au avut timp să se așeze, să-și facă siesta, să lucreze în tura de noapte, să-și imprime unicitatea. Târziu acum. Sunt nouă. Sunt a lor. Aștept lumea.

Lumea nu e multă. Mută nici. Stă pe laturile pătrățoase ale Pieței 1848 și așteaptă. Nerăbdătorii își cântă cu abur <La mulți ani!>. Genunchii curați tremură de frig și mă reazăm cu gâtul de brațul lui, să văd mai bine. Zece minute cât durează mă gândesc la torticolis. ”Împușcăturile se aud la fel?” Asta a fost cu glas tare. Copiii lui 22 decembrie ‘89 mai știu. Și cei din Siria. Și cei din … Își trage brațul să-și aprindă o țigară. Sar de pe un picior pe altul în pas de Charleston. Îmi încălzesc genunchii în fum de artificii.

2017, cu trei minute întârziere. Un minut în plus și adunătura se apuca de strigat „Jos primaru!” de chef, de miștocăreală, de nerăbdare, de entuziasm, de excitație, bine acompaniată de clopotele exacte ale catedralei, fum, pocnitori și un strop de alcool. O pietricică aruncată între oameni la momentul oportun și Sisif nu o mai poate opri. Ingredientele unei revoluții. Tânărul ”de oțel” m-a învățat să citesc semnele.

O sticlă de Bordeaux și niște cașcaval îmi anulează instinctele revoluționare. Începe disecția. ”M-am schimbat.” ”Înainte nu-mi păsa, eram je m’en fous.” ”Când?”, ”De ce?”, ”Cum?”, ”Vreau timp în 2017!” Intră Freud în scenă. Defect congenital. Îl las să-și facă de cap până îmi dau seama că tai în carne vie. Îi pup carnea de pe gât, de pe ochi, de pe frunte să uite. Iertare vreau in 2017.

Șapte ore regulamentare de somn bifate în prima noapte din an. Lumina bună din oglindă reflectă o aură. Zâmbetul ironic o disipă. Ironia vine azi mai încolo între orele 14-16 cu popa. Plănuiam să evadez, dar popa are pile mai bune și rămân acasă. Îmi fac un fresh de grefe și portocale, prima împărtășanie pe 2017.

Șterg urmele păgâne ale lui ‘16. Adun brizbrizurile colorate, pomul de hârtie, beteala cu zurgăli, îngerașii somnoroși, norii sintetici de vată, Moș Gerilă, arunc lumânările arse, înlocuiesc cele pe jumătate nearse, descopăr altele uitate, arunc aranjamentul de pe masă, iau cel de pe ușă jos, împătur și înghesui în folii, plase, cutii, din cutii în valiză și valiza pe dulap. La anu.

Mă îmbrac regulamentar, de sezon: pantaloni de casă și un hanorac alb cu roșu cu motive de iarnă, fulgi, steluțe și reni. Mă așez cu Oz** pe canapea lângă geam, cu ochii pe el, cu urechile la familia Strauss și al lor Concert de Crăciun. ‘Rivalii’ mă prind în flagrant. ”În Iordan botezându-te, Tu, Doamne…” mă ridic și fac mai încet. Înapoi la Oz și femeia lui.
Seara am întâlnire cu London.***

A început 2017.

* Tânărul Stalin, Simon Sebag Montefiore
** Să cunoști o femeie, Amos Oz
*** Martin Eden, Jack London