Cine nu a apreciat efortul unui câine de a-şi prinde coada, cine nu a luat exemplul pisicii în atenţia acordată ritualului curăţării zonelor intime, cine nu a invidiat dinţii şi gingiile unui cal când râde şi cel căruia nu i-au căzut trei fire din nas când a simţit flatulaţiile unui porc, îi recomand să nu citească mai departe. Se spune că raţele şi găinile nu fac casă bună. Că ele nu pot trăi bine într-o ogradă, fără să fie delimitate, fiindcă nu se înţeleg la folosirea şi împărţirea bunurilor. Eu susţin contrariul şi nu numai atât, susţin că ele sunt nişte fine cunoscătoare într-ale u.i.a. (umorului, ironiei şi autoironiei).

Raţa este dispusă să îşi împartă coteţul şi mâncarea cu găinile. Dar nu este un partener 50/50 al convieţuirii în ogradă atunci când vine vorba de împărţirea raţională şi echitabilă a apei de băut. Raţele vor monopoliza raţia de apă zilnică, aducând găinile într-o stare aproape de leşin cauzată de sete. La sunetul apei turnată în recipientul de băut, raţa va ajunge prima. Raţele se vor îngrămădi în jurul recipientului, nemailăsând loc altcuiva să îşi ia raţia de apă, iar după două, trei guri de apă, cu o mişcare exactă şi puternică a labei, raţa răstoarnă recipientul după care se scaldă în pământul reavăn. Activitatea de scăldat îi ia vreo jumătate de oră, totul sub ochii mici şi plini de reproş ai găinilor însetate şi private de dreptul lor la apă. După scăldat, raţa îşi va usca la soare penele murdărite de pe burtă, pene ce în timp i se vor încleia de noroi şi îi vor îngreuna mersul şi-aşa legănat.
De fiecare dată când primesc apă, istoria se repetă. Raţa bea apă, apoi se scaldă, sub ochii mijiţi de sete ai găinii. Răzbunarea e dulce însă. Când nu plouă săptămâni la rând, raţa ajunge să poarte penele de pe burtă pline de noroi şi alte lucruri adunate de prin ogradă ca fire de aţă sau paie, astfel că de voie, de nevoie ea trebuie prinsă şi noroiul de pe ea curăţat manual (se lasă cu pene smulse, mâini gherate şi urme de cioc de raţă).
Când vine ploaia, găinile se adăpostesc prin coteţ, pe sub coteţ, prin şură, pe sub măsuţa de afară, sub copac. Fug din calea picăturilor de ploaie. În acest timp, raţele le înfruntă în mijlocul curţii. Stau în ploaie, la mici distanţe una de cealaltă, tăcute, serioase, nefăcând nici un gest ce le-ar putea trăda emoţiile sau inconfortul. Este momentul băii lor. E drept că nu şi-au ales ele momentul, dar… Din adăposturile lor, uscate, găinile le privesc: „Staţi ca proastele în ploaie.” Printr-o întoarcere a capului, fără a-şi trăda privirea plină de jind, raţa îi răspunde: „E apă de ploaie”. Şi ca să le dea peste cioc le dovedesc că pot sta în ploaie şi într-un picior sau labă de raţă aici, cu capul întors şi cu ciocul băgat la adăpost între penele de pe spate.

În toiul verii şi privată de apă, deşi contractul ogrăzii prevedea raţia zilnică de H₂O, găina se răcoreşte în felul ei. Găseşte un colţ cu nisip sau pământ nisipos şi purcede la scăldat. Mişcări identice cu ale raţei când dă de un petec de apă, doar că acum e rândul raţei să se uite mirată la găină şi să nu înţeleagă preferinţa acesteia pentru nisip, în detrimentul petecului de apă sau a pământului jilav. Găina se lăfăie în nisip şi la final se scutură bine de firele rămase printre pene. Fără complicaţiile scăldatului la raţă, fără pene încleiate de noroi şi alte agăţături de prin ogradă, scăldatul găinii în nisip pare varianta eco, conformă normelor europene.

Raţa şi găina fac front comun când zăresc pe cer vreun uliu poftitor de o masă caldă din pui măricel sau răţuşcă de-o lună. Cu o mişcare la 90 de grade, îşi lasă capul într-o parte şi privesc cerul de unde în cercuri, cineva îşi analizează opţiunile, preţurile şi piaţa. Deh, client cu bani şi putere. Jos, în piaţă, raţa şi găina privesc spectacolul cercurilor concentrice, scoţând sunete de avertizare. După câteva momente de stop-cadru, nimeni nu mişcă, se porneşte haosul. Toate fug, se adăpostesc sub coteţ, la cât mai întuneric. Puii sunt dezorientaţi, răţuştele cred că-i o glumă proastă, omul se cruceşte de ce mişcări pot face animalele astea cu capul şi ce sunete ciudate pot scoate. Uliul îşi termină rondul la piaţă flămând, astăzi moneda lui nu-i acceptată la banca ogrăzii şi după o jumătate de oră de linişte stranie, în ogradă îşi fac apariţia primii, cocoşul şi răţoiul. După ei, câteva găinii mai îndrăzneţe, urmate de două raţe curajoase. Ultimii ies din ascunzişuri puii şi răţuştele de-o săptămână, timizi şi neliniştiţi de haosul creat, nu şi de pericolul de care tocmai au scăpat.

Dacă „Infernul – vorba lui Sartre – sînt ceilalţi!“ nu riscăm nimic să luăm exemplu de la animale. Doar că la oameni „lucrurile sunt mult mai complicate (l.m.m.comp.)”, vorba domnului Radu Cosaşu.