Buletinul lu’ moşu are data eliberării 1979 ianuarie 16, valabil până la ──. Filele din spate sunt pline cu ştampile rotunde, cu tuş albastru, negru sau roşu, înghesuite unele într-altele, marcate în interior cu o literă, două sau trei: L, P, P.E., R.V.U., cifra 1 şi alăturat o dată.
Moşu nu a lipsit de la nici un tur de scrutin din 1990 încoace, fie ele locale, parlamentare, prezidenţiale, europene sau referendumuri. Joiana, porcii, puii şi găinile, carul cu fân, hotarul şi grădina, gura lu’ buni nu l-au putut ţine deoparte. Ţinea minte cu cine a votat din ’90 încoace şi de ce. „Pe ăla l-am votat că ne-o dat pământu’ înapoi. Dacă ştiam că desfiinţează colectivu’ şi vinde şi cărămizile din el, îi ziceam să-şi ţină pământu’. Pe ăstalalt, ca să să rotească treaba, să nu fie tot ăia că nu-i bine. Pe ăsta, că o pus ‘corbaciu pe ei.”
Dacă pentru moşu mersul la vot era similar cu mersul la biserică la slujba de duminică: „te duci, fiindcă aşa trăbă”, buni nu avea aceeaşi consistenţă civică, motivându-şi prezenţa la vot cu: „m-o prostit iar moşu-to!”
Dacă o întrebai cu cine a votat, buni spunea că „votu-i secret”. Secretul se dezvăluia când insistam: „cu cine o vrut moşu-to.” O singură dată a renunţat la confidenţialitatea votului şi mi-a spus din proprie iniţiativă: „Cu Traian, că aşa îl cheamă şi pe unchiu-to.” Am enumerat rapid numele din familie: un Ion, un Traian şi un Gheorghe. Viorel n-avem. Gheorghe mai rămâne de bifat.
Moşu plătea că buni îi îndeplinea voinţa la votare, căci la prima mărire de impozit pe pământ de după alegeri şi ori de câte ori creştea preţul pâinii, al uleiului şi al zahărului, iar cel al laptelui, al grânelor şi al animalelor scădea, buni îi amintea că: „N-ai câştigat nimic. Te-ai dus degeaba. Ai votat cu bală-spurcată şi m-ai pus şi pe mine.”
Tata şi mama nu ştiu dacă au mers la vot. Nu i-am auzit vreodată discutând politică. Singurele discuţii pe care mi le amintesc din sfera actualităţi, dezbătute la noi în familie au fost la emiterea titlurilor de proprietate şi apariţia/dispariţia Caritasului de la Cluj.
Sunt născută în luna alegerilor şi imediat ce am împlinit 18 ani, pe lângă un plic cu o scrisoare ce mă informa despre anumite drepturi şi responsabilităţi ale unui adult în ţara numită România şi o broşură cu Constituţia ţării, pe care le-am primit de la preşedintele Constantinescu, mi s-a trezit conştiinţa civică. Retrospectiv, ştiu că am confundat-o cu bunul simţ, căci de fapt, în semn de mulţumire pentru scrisoarea primită, m-am dus la vot. Vadim sau Iliescu. Nu mi-a tremurat mâna, dar am invocat numele celui de neinvocat pe care i-l amintea buni lu’ moşu când iar creşteau preţurile.
Conştiinţa civică mi-a trezit-o moşu. Nu ştiu cu cine făcea moşu politică până m-a cooptat pe mine, căci niciunul din cei cinci copii ai lui nu au arătat apetenţă pentru aşa ceva. Iar buni… Buni era de opoziţie.
Moşu’ respecta regula celor trei surse: odată cu ora exactă la prânz, asculta ştirile pe scurt de la radio, seara, principalul buletin de ştiri de la televizor şi nelipsitele-i gazete, veşnic la îndemână, răsfirate pe laviţă, pe scaune, pe masă şi pe care buni i le lua şi arunca în foc. Filtra totul prin cele şapte clase ale sale, permiţând celor peste 80 de ani să-şi pună amprenta. Omul era informat, nu pierdea nimic: legi şi ordonanţe de urgenţă date pe sub mână, schimbări de prim-miniştri, scandaluri de corupţie, privatizări ilegale, taxe, referendum, UE, euro şi leul. Eu în schimb, luată de ale tinereţii valuri, nu eram întotdeauna atât de bine pregătită să dialoghez, când după mâncare, duminca sau într-o pauză prin grădină, mă lua cu: „Tu, copilă, ce-au de gând cu legea X?”, „Cum stă treaba cu europarlamentarele?” sau „Ce-i mai saltă DNAu!”

Acum aproape un an, la o masă în familie când sărbătoream ziua cuiva, deoparte într-un colţ, eu cu moşu puneam ţara la cale, decretând că viitorul stă în agricultură, că trebuie să ne facem colectiv ca să putem lucra mai bine pământul şi produce mai mult. Am propus un amendament: să-i schimbăm numele, să-i spunem asociaţie, colectiv trezeşte amintiri şi regrete. Moşu regreta că nu-i „o ţâră mai tânăr, cu vreo 10 ani” ca să se apuce el de treabă. Avea 85.

M-am dus întotdeauna la vot. N-am regretat niciodată.
Că nu am înregistrat conversaţiile cu conştiinţa mea civică, asta regret mereu.