Îmbătrânesc. Sigur. Uit unde-mi pun cheile când intru în casă, îmi iau telefonul cu mine în baie să dau like-uri, îl las pe gresie într-un colț, ca să îl caut o jumătate de oră în toate gențile, în special în cele cu care n-am umblat de mult. Merg până în bucătărie de sete, deschid sertarele cu tacâmuri și frigiderul, ca să mă scarpin în cap și să mă întreb de ce am venit. Mă dor dinții. Mă dor genunchii. Am dioptrii și albesc. Am ochelari și mă vopsesc.
Folosesc cremă pentru piele uscată/sensibilă și ten mixt, folosesc mască de față, folosesc cremă de ochi, folosesc cremă pentru ”mâini fine și fără riduri”, folosesc gel de duș ¼ cremă hidratantă, folosesc tot ce mă minte frumos și mă ține sechestrată în baie un timp îndelungat cu promisiunea că voi fi ”mai frumoasă, mai catifelată, mai fină” când voi ieși din intimitatea spațiului de 1×1 ½, plin de mirosuri, creme, uleiuri și parfum.
Nu-mi amintesc chipuri, nu rețin nume, uit evenimente, uit cifre și date, uit zile de naștere, uit să spun ”La revedere!”. Uit vorba din gură. Uit idei. Uit firul argumentației. Gândurile coerente, raționale și logice se țin de mine ca apa de ulei. Am lapsus. Am fixații. Am tabieturi.
Mă concentrez la ce scriu, la ce citesc, la ce ascult, la ce simt. O muscă în cameră. Mă concentrez la cum zboară, la cât trăiește, la de ce trăiește, la ce mănâncă, la progeniturile ei, musculițele copii, la cum și-i recunoaște, la ochiii ei, la fericirile ei, la călătoriile ei de pe un căcat pe mâncarea din farfurie. Jap!
Mă concentrez la ce scriu, la ce citesc, la ce ascult, la ce simt.
Lapte, pâine, ouă. Lapte, pâine… Au adus salată. De unde au scos salată în septembrie? Mai am pișcoturi acasă. Pun de-un tiramisu. Mi-e lene să mă duc până la Horia după smântână. Mai bine conopidă la cuptor, rețeta aia de pe net, cu brânză rulată printre înfloriturile ei. Am salvat-o undeva? N-au conopidă. Nu merg până la ieftinica sus. Bița mea roșie și frumoasă… Vreau bicicletă! Nu mai mi-e foame. De ce-am venit? Lapte, da. Nu mă duc până la lactomat la Basu. Dacă mă duc dincoace la ăstalalt, au lângă lactomat ciocolată de post, produsă de arhiepiscopia Moldovei, la Suceava sau ceva cu nord. Aia cu rom e cea mai bună. Fă-te prost! Nuu, fără ciocolată!
Am luat fructe, am luat brânză, am luat măsline. Nu lapte, că nu ciocolată.
Ce-mi trebuia? Lapte…
Balamalele mă lasă, trupu-mi scârțâie și ruginește, părul îmi albește, mintea-mi joacă ascunsa. Intru în service tot mai des. Priveliștea nu e frumoasă. De neoprit, da. Normală, poate. Normalul nu e frumos.
Coșmarul îmbătrânirii mele: liste. Liste cu chestii de făcut, liste cu chestii de cumpărat, liste cu chestii diverse, liste cu ”du-te la”, liste cu ”fă!”, liste cu ”sună pe”, liste cu ”ai de plătit” , liste cu ”ce-mi doresc de ziua mea”, liste cu ”unde vreau să merg”, liste cu pensiuni, liste cu zboruri, liste cu scrisori de scris, felicitări de trimis, emailuri de dat, liste cu prieteni, liste cu vise, liste cu coșmaruri, liste cu fantezii, liste cu rafturi și balcoane decorative, liste cu idei de scris, liste cu bancuri cu Isus, liste cu bancuri cu papagali, liste cu rețete, liste cu rase de căței, liste cu rațele favorite, liste cu păduri, liste cu ”cum m-ar chema dacă mi-aș alege eu numele”, liste cu ”cum să mor/cum să trăiesc”, liste cu ”Taci!”, liste cu testamentul, liste cu organizarea funerarilor, liste cu muzică pentru condus, pentru calmat, pentru iubit, pentru jelit, liste cu apusuri, liste cu ”ce mă fac când cresc mare”, liste cu teste de inteligență, de prostie, de pitici, de ego, de potriveală zodiacală…
Favorita mea, dătătoarea de nevroze și frici, coșmaruri și utopii, izolări și reverii, mama și tatăl oropsitei, ciobanul mioarei rătăcite, zgarda pentru câinele care latră: lista cu cărți. Mă uit neputincioasă cum crește, cum se lungește an de an, ici-colo câte un titlu tăiat cu o linie, semn că am citit-o, cum titlurile se-nmulțesc iepurește, cum literele scrise cu pix negru, albastru, verde, roșu sau mov îmi provoacă nevralgii, cum inima mi-e scufundată în tristețe pentru că nu mai am timp!
Timp să le citesc pe toate, să le descopăr, să le iubesc, să le arunc pe podea, să le rup foile, să le subliniez cuvintele, să mi le amintesc pe pagini, să le citez la rugăciune, să le port ca totem, să nu le uit. Nu-mi trebuie oglindă, îmi ajunge o privire peste lista cu cărți ca să-mi dau seama cum mi se scurge viața. Nu am nisip în clepsidra vieții mele, ci cărți ce îmi alunecă din mâini, printre degete, necitite.
Am îmbătrânit. Sunt o listă scrisă negru pe alb pe o hârtie galbenă, cu pete. Am bifat câteva lucruri de pe ea, la fel ca majoritatea populației. Pe altele, le-am lăsat intenționat nebifate. Peste unele am sărit, căci, deși scrise pe listă, nu făceau referire la mine. O parte le-am repetat.
Lista îmbătrânește.

 
Maria-Georgeta Sabău
născ. 7.XI.1982 – dec. ?
0 cărți – x cărți (rămas de citit x+1 cărți)