Referendum pentru revizuirea Constituției, 6-7 octombrie 2018

Posted on by
Răspunde

”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Aș fi putut să stau acasă. Aș fi putut să dorm până la 8, să mă scarpin în păr încă o jumătate de oră, să mă sucesc de pe un gluteus maximus pe altu, să deschid facebook-ul zece minute să treacă o oră, să miros a ylang-ylang, să n-aerisesc că intră frigul, să mă uit pe pereți la lampa din tavan și să-mi imaginez cum un ”noi muncim, noi nu gândim” a îndrăznit să confecționeze o lampă de fier forjat vopsit în negru sub forma unui copac răsturnat cu rădăcinile în sus frunzele în jos, să mă ridic din pat cât să mă mut pe tron să-i dau cezarului ce-i al cezarului și să trag apa. Aș fi putut. Continuă să citești →

Odă prieteniei

Posted on by
Răspunde

Io’na și Geta
Cu Io’na m-am trezit la ușă într-o toamnă. Înaltă, de 1.80, slabă, cu ochii verzi-gălbui, cu un păr lung până la cur, castaniu, des, lins și gros cu care ud fiind, ne bătea pe spate la iaz la Târnavă să ne răcorească.
”Săru’mâna! Geta e acasă?”
Io’na cu care colindam dealurile și pădurile, cu care mergeam cu bidoanele după apă în capu’ satului sau la școală. Io’na cu care jurizam concursurile de ‘tort cu coroniță’ și ne lăsam mesaje scrise pe plăci făcute din păpălașcă. Io’na căreia i-a venit ciclu cu doi ani înaintea mea și după aceea în lunile când eram împreună, trebuia să-mi arate și explice ce și cum și mai ales de ce. Io’na care împărțea felia de mămăligă arsă pe sobă, cu un strat subțire de zahăr sau dulceață de prune cu mine.
”Am venit să o văd. Așa numa…”
Io’na care îmi scria scrisori și-mi cerea luna de pe cer: scrie-mi că mi-e dor de tine.
”Păi, am intrat la facultate și mi-am promis ceva…”
Io’na căreia citindu-i scrisorile plângeam neînțelegând de ce nu putem trăi împreună, de ce ea stă în Sebeș și eu în Blaj, de ce ne vedem numai 3 luni pe an, de ce nu puteam fi eu sora ei și nu Ana-Maria, de ce, de ce, de ce.
”… că dacă intru la facultate, mă sui în primu tren să o văd.”
Io’na căreia îmi era rușine să-i spun cât mi-e de dragă sau cât e de frumoasă și cum cu ea-mi începe vara. Continuă să citești →

La Palat, inaugurarea

Posted on by
Răspunde

Bună seara doamnelor și domnilor,
Și bine ați venit la palat!
[aplauze]

Vă mulțumesc tuturor că sunteți aici! În primul rând, felicitări celor care au reușit să își facă rost de invitații. Acele invitații rare, greu de găsit, mai ales dacă binevoiți să stați undeva în primele zece rânduri din sală. Locurile pe acele scaune gri, râvnite, mici, cu bureți groși, unde dacă posezi un gluteus maximus mai sănătos, ca la țară, nu intri, de intri nu mai ieși, sunt bifate cu roz pe foaia locurilor marțea, cu cinci zile înainte de spectacol. Așa cum ne-am obișnuit cu toții, ¿μlimea plătitoare de taxe și fără PCR*, pentru modica sumă de 50 de lei, are acces la balcon sau la locurile din spate. În fața stă crème de la crème de Blaj, primăria&co. Pe roz. [aplauze]  

Mă bucur să văd că ați sosit la timp, respectând ora de pe invitații, 17:30 – 18:15 <accesul în sală>, că ați trecut cu bine de securitatea de la intrare, tip aeroport, unde doamna v-a pipăit de trei ori pe burtă, șolduri și piept fiindcă drăcia tot suna, deși v-ați dat ochelarii jos, v-a puricat geanta cu toarte rupte, scorojite; ați vrut să-i dați și ceasul, doamna insistând să nu, ca la a treia trecere sonoră să facă un semn a lehamite din mână. Numai sus pe scări spre balcon, v-ați amintit de cele cinci ațe proaspete de la intervenția de pe gât spate, de care ați uitat să-i spuneți. De emoție. [aplauze] Continuă să citești →

Somnic

Posted on by
Răspunde

M doarme tun. Și ar dormi peste războaie, cutremure sau alte calamități (ne)naturale. Nu s-ar trezi nici dacă viața i-ar fi în pericol. Poate dacă îi ceri mașina de spălat…
M doarme oriunde, la oricine, cum o pui. Își ia cuminte pijamalele în carouri, își piaptănă coama recent îmblânzită prin metode profesionale, își rotește privirea verde de trei ori prin jur spre o mai bună impregnare mentală a mediului în care trebuie să se trezească, ideal peste 10-12 ore, ți se uită în ochi și îți urează ”noapte bună”.
Are alarme peste alarme, cea mai recentă, e cadou: un cub de ultimă generație ce apare și într-o reclamă tv cu o tânără care zace în pat și nu se ridică din el până nu-i servită cafeluța. Cubul are enșpe tipuri de alarme una mai urâtă decât alta, plus radio. Șapte zile a durat până M și-a făcut curaj să umble la cub, să seteze una dintre alarme. I-a ieșit. A dormit foarte bine. Are un serviciu ce îi permite să întârzie. Rezonabil. Oricum fără ea nu s-ar face nimic pe acolo, calculatoarele nu se deschid singure, cafeaua M și-o bea acasă și interfonul e de jucărie. Angajații o iubesc.
Setat cubul pe alarma nr. 3. Calculatoare îndărătnice, cafea acasă, Dorel, Gheorghe și Vasile fericiți. Mai să renunțe și să se bucure de cadoul primit pe post de bibelou, pus undeva pe bibliotecă sau prespapier, când minuni se înfăptuiesc pe unde scurte: M descoperă la cub radio Maria. Rugăciuni, rozariu, liturghie, toacă și clopot.
La opt fără cinci M semnează condica de prezență. Calculatoare deschise, cafea to go, angajații nu sunt fericiți. Reclamațiile se depun la radio. Aleluia.

************************************************************************************************

M n-are alarme. Nu crede în deșteptătoare, alarme de ultimă generație, în cele trei minute cu ochii închiși contemplând pe întuneric la cele întâmplate peste zi, focusarea pe gânduri bune și peisaje cu clipocit de apă și păsărele. Are bioritm și dacă își spune clar, concis și sigur în gând în loc de ”noapte bună”, ”mă trezesc la 6”, așa va fi. Continuă să citești →

București, ce belești?

Posted on by
2

18
Vin să dau la facultate în București, pentru că acolo sunt câinii cu colac în coadă. Stau la o prietenă de-a lu’ o prietenă din Blaj, ele două cunoscându-se la Costinești într-o tabără. Noi, eu și bucureșteanca, nu suntem prietene, dar ne știm, ne-am văzut la un suc la Opera* în Blaj odată, într-o vară. Ea mă așteaptă la gară. Familia ei mă așteaptă cu franzelă. Albă, albă, albă. Molfăi și cer apă. Multă. Apoi, fără nici o rușine, scot tabla de slănină pe care le-am adus-o cadou și mulțumire și-mi tai din ea o felie.
Dau un examen. Pe înserat, văd Cișmigiul. Continuă să citești →